Depozitele bancare la 31 decembrie 2023

Depozitele bancare la 31 decembrie 2023


FGDB garantează depozitele bancare constituite de toate persoanele fizice și de întreprinderi, indiferent de mărimea acestora din urmă. Lista instituțiilor de credit participante la FGDB poate fi găsită aici. Sucursalele din România ale instituțiilor de credit cu sediul în Uniunea Europeană participă la schemele de garantare a depozitelor din statele membre de origine.

Pentru depozitele în orice monedă la o instituție de credit participantă la FGDB, pe care aceasta nu le mai poate plăti din motive legate direct de situația sa financiară, deponenții garantați beneficiază de compensații din partea FGDB în limita unui plafon de acoperire de 100.000 euro, în echivalent lei la data indisponibilizării depozitelor.

La 31 decembrie 2023, depozitele garantate de FGDB au fost în cuantum de 508,1 miliarde lei, consemnând o majorare cu 12,4% față de finele anului precedent. Peste 50% din sporul anual al depozitelor eligibile (garantate de FGDB) s-a înregistrat la nivelul ultimului trimestru din 2023.

Cea mai mare contribuție la majorarea volumului depozitelor eligibile au avut-o depozitele persoanelor fizice, acestea consemnând un avans anual de 12,2% până la valoarea de 290 miliarde lei la 31 decembrie 2023. Creșterea s-a datorat, în principal, dinamicii pozitive a depozitelor de valori mai mici decât plafonul de acoperire, denominate în moneda națională. Depozitele eligibile ale persoanelor juridice au înregistrat de asemenea o creștere cu 12,7% la nivelul anului 2023, valoarea acestora ridicându-se la 218,1 miliarde lei la sfârșitul perioadei de referință.

Din punctul de vedere al monedei de denominare, depozitele eligibile constituite în moneda națională și-au consolidat ponderea majoritară în volumul total al depozitelor eligibile, atingând aproximativ 68% din valoarea acestora la finele anului 2023. La același moment de referință, depozitele eligibile în lei se situau la 345,1 miliarde lei, în creștere anuală cu 20,3%. Totodată, depozitele denominate în valută s-au diminuat până la 163 echivalent miliarde lei (variație anuală de -1,2%).

La 31 decembrie 2023, resursele FGDB destinate garantării depozitelor reprezentau 2,54% din valoarea totală a depozitelor acoperite, acest nivel fiind de peste 3 ori mai ridicat decât cel prevăzut de cadrul legislativ din domeniul garantării depozitelor în vigoare la nivelul Uniunii Europene, respectiv un nivel-țintă al resurselor de minimum 0,8% din valoarea totală a depozitelor acoperite ce ar trebui atins până la data de 3 iulie 2024.

Depozitele acoperite de FGDB constituie acea parte din depozitele eligibile care nu depășește plafonul de acoperire de 100.000 euro (în echivalent lei). La 31 decembrie 2023, acestea reprezentau aproape 60% din totalul depozitelor eligibile, avansând pe parcursul anului cu 12,4%, până la 303,7 miliarde lei.

Dinamica pozitivă a depozitelor acoperite a fost susținută de creșterea înregistrată pe segmentul depozitelor persoanelor fizice, cu o variație anuală de +12,6% la finele anului 2023, volumul total al depozitelor acoperite ale persoanelor fizice situându-se la 246,2 miliarde lei. La aceeași dată de referință, acestea constituiau 84,9% din valoarea totală a depozitelor eligibile ale populației, depozitele acoperite deținute de persoane fizice având, în general, o pondere semnificativă în valoarea totală a depozitelor eligibile prin valorile mai mici sau egale cu echivalentul în lei al plafonului de acoperire.

În cazul persoanelor juridice, ale căror depozite sunt preponderent de valori care depășesc plafonul de acoperire, depozitele acoperite la 31 decembrie 2023 reprezentau 26,4% din valoarea totală a depozitelor eligibile ale acestei categorii de deponenți. La 31 decembrie 2023, depozitele acoperite ale acestora se ridicau la 57,5 miliarde lei (în creștere cu 11,3% pe parcursul anului).

În înțelesul legii care guvernează activitatea FGDB, noțiunea de depozit cuprinde orice sold creditor, inclusiv dobânda datorată până la data indisponibilizării depozitelor, rezultat din fonduri aflate într-un cont sau din situații tranzitorii derivând din operațiuni bancare curente, cum ar fi depozitele la termen, conturile curente, conturile de economii, conturile de card, conturile comune și alte produse similare.

Categoriile de depozite excluse de la garantare sunt precizate în Anexa nr.1 la Legea nr.311/2015 privind schemele de garantare a depozitelor și Fondul de garantare a depozitelor bancare, modificată și completată prin Legea nr.42/2022.

Date despre evoluția și nivelul depozitelor eligibile (garantate) pot fi găsite pe site-ul FGDB la adresa www.fgdb.ro, Secțiunea Statistici.

04 martie 2024

BANK DEPOSIT GUARANTEE FUND